iLoteria Fiscala app for iPhone and iPad


4.6 ( 2326 ratings )
Utilities Finance
Developer: Cherryapps SRL
Free
Current version: 1.0, last update: 7 years ago
First release : 29 May 2015
App size: 6.13 Mb

Loteria bonurilor fiscale va consta în extrageri lunare sau ocazionale a bonurilor primite de cumpărători şi cu posibilitatea ca, din martie, un client să aibă dreptul să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant.

"Ordonanţa prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal", a transmis săptămâna trecută Ministerul Finanţelor printr-un comunicat.

La loteria bonurilor fiscale poate participa oricare persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei se vor extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

Totodată, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.

Spre exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.